Experiența depresiei și procesul terapeutic

Într-un ungher al camerei sale,  Sara se simțea adesea ca o fantomă, călătorind prin viață, fără a trăi cu adevărat. În fiecare dimineață, soarele își trimitea razele jucăușe prin fereastră, dar ea era împietrită într-un spațiu atemporal, fără acces la lumină sau căldură. Se înfășura strâns în pătură, ca și cum astfel s-ar fi putut apăra de greutatea pe care o simțea difuz, fără să o poată localiza.

Deja de prea mult timp, cuvintele prietenilor îi păreau goale, iar ea avea sentimentul că privește un film în care era doar un spectator. Și-ar fi dorit să participe la acțiune, însă nu știa cum să facă asta, rămăsese captivă în spatele ecranului. În fiecare zi ducea o luptă împotriva a ceva din ea care o trăgea în izolare. 

În viața fiecăruia dintre noi pot apărea sentimente de tristețe în urma unei dezamăgiri, a pierderii unei persoane, unei relații, unui ideal. Formele persistente de depresie, manifestată prin apatie, lipsă de interes pentru activități care anterior erau considerate plăcute, tulburări ale apetitului, somnului, scăderea capacității de concentrare, sunt tot mai frecvente în societatea actuală. În manifestarea sa extremă, depresia este atât de dureroasă, încât persoana poate ajunge să considere suicidul drept unică soluție pentru a se elibera de suferință. 

Având în vedere că trăim într-o lume în care se caută soluții rapide, depresia ajunge frecvent să fie tratată doar medicamentos, iar cauzele acesteia, semnificațiile inconștiente, rămân neadresate. Perspectiva psihodinamică asupra depresiei își propune să înțeleagă rolul factorilor psihici, să descopere lumea internă a individului și să ajute persoana nu doar să elaboreze doliul pentru pierderea suferită, ci și să poată trăi o viață care să aibă sens, de care să se poată bucura. 

Durerea psihică, neputința, disperarea, se manifestă într-o matrice unică de semnificații, fiecare având propria subiectivitate și propria experiență de viață, dar și într-un context relațional, fiind importante atât explorarea sentimentelor inconștiente, cât și relațiile.

Freud este cel care făcut prima dată legătura între depresie și furia întoarsă spre propria persoană și a sugerat ideea existenței unei „conștiințe morale”, sadice, ca o voce interioară care pedepsește o parte din sine. Tot el a propus ipoteza conexiunii între experiențele timpurii de viață și felul în care funcționăm și trecem prin provocările vieții de adult, de aceea obișnuim să ne uităm și spre anii copilăriei în practica psihanalitică.

Teoriile psihanalitice contemporane subliniază contribuția mediului și relațiilor semnificative în dezvoltarea sănătoasă a ființei umane, începând cu capacitatea mamei de a-și asuma sarcina de „oglindă” și de conținător pentru emoțiile copilului. Pentru ca mama să poată îndeplini aceste roluri, este necesar să poată recunoaște și regla mai întâi propriile trăiri, astfel încât să capete capacitatea de a primi și restitui într-o formă acceptabilă, adecvată, tensiunea internă, pulsională, a copilului. Cum ar putea altfel să înțeleagă și să calmeze trăirile acestuia?

Atunci când un copil este supus presiunii senzațiilor și trăirilor ce vin atât din interiorul psihismului propriu cât și de la celălalt (ex. de la o mamă deprimată sau supărată), mecanismele de apărare (cu rol adaptativ) sunt greu sau imposibil de constituit, se creează confuzie privind sursa stărilor, mediul pare dezorganizator și sunt mobilizate impulsuri distructive.

Ce se întâmplă totuși în cabinet? Să ne imaginăm că Sara, din ex. de mai sus, solicită ședințe de psihoterapie. Ca prim pas, în terapia psihodinamică a depresiei, este esențială crearea unei alianțe terapeutice. În acest sens, este important ca Sara să se simtă acceptată, să perceapă terapeutul ca fiind empatic, astfel încât să poată fi mobilizat ajutorul ei pentru a găsi și înțelege cauzele tristeții sale. Uneori, persoanele deprimate pot avea presupunerea că nu pot fi iubite sau au o teamă de respingere, o anxietate în a asocia liber. De aceea este important, în acest caz, să se aloce timp suficient stabilirii alianței terapeutice. Vor fi apoi observate și discutate relațiile, stima de sine, semnificațiile interpersonale, mecanismele de apărare constituite, transferul și contratransferul, (tendința de a privi situațiile și relațiile prezente prin prisma unor experiențe și tipare anterioare). 

De asemenea, în depresie, se poate activa o sensibilitate la separare sau abandon, reiterate în relația analitică (de ex. în cazul vacanțelor terapeutului).  În acest caz, exprimarea sentimentelor de tristețe este un pas important. Este posibil ca cel aflat în suferință profundă să evite cu orice preț să intre în contact cu afectele negative în relația cu analistul, însă această explorare va fi încurajată. Capacitatea de a accepta si analiza sentimentele negative (frustrarea, furia) este esențială în drumul către o relație autentică și presupune o creștere a intimității, comportamentul compliant fiind adesea parte a patologiei depresive. Totodată, idealizarea terapiei menține o stimă scăzută a pacientului, iar conștientizarea și explorarea sentimentelor ostile reprezintă, în aceste cazuri, un progres. 

Surse:

Freud, S., (2010), Doliu şi melancolie, în Opere 3, Editura Trei, București

Gabbard, G.O, (2007), Tratat de psihiatrie psihodinamică, Editura Trei, București

Green, A., (1999), Art. The Work of the Negative, translated by A. Weller, NY: Free Association Books

Mc Williams, N., (2011) Psychoanalytic Diagnosis, The Guilford Press, New York 

Ogden, Th., (2014), art. Originile teoriei relațiilor de obiect: o nouă lectură, în Arta Psihanalizei, Editura Insight