Caută
  • Melania

Copilul în primii ani de școală

Actualizată în: 16 Aug. 2019

Cu siguranță ai auzit sau ai purtat discuții despre cum trebuie gestionată perioada lui “NU” (criza de opoziție de la 2-3 ani, care de altfel este o etapă normală în dezvoltarea copilului și cu toate astea poate fi o mare bătaie de cap pentru părinți. De asemenea, cu siguranță știi despre criza adolescenței. Mai puțin problematică ar putea părea la prima vedere vârsta școlarului mic. Doar a mai trecut prin experiența separării la începutul grădiniței, nu-i așa?


Să remarcăm că aceasta este perioada în care copilul începe desprinderea de familie și pornește în cucerirea unor noi teritorii, iar acest lucru are un aport pozitiv, pentru că vorbim de vârsta la care copilul este curios, dorește să învețe și să afle lucruri noi. Sâ nu uităm însă că poate să apară și anxietatea față de necunoscut.


Cum sunt integrate aceste experiențe de către copil și ce surprize am putea avea ca părinți? Odată cu începerea școlii, a clasei pregătitoare, copiii întâlnesc reguli diferite și fac tranziția de la activități și jocuri ce presupuneau multă mișcare, la activități statice (stau așezați în bănci timp de câteva ore pe zi, pauzele sunt scurte, iar după masă au teme).


Pentru a se integra în grupurile ce se formează la școală, învață să își adapteze comportamentul, să negocieze, să ofere și să primească, să facă schimb, putem spune așadar că descoperă reciprocitatea ca fundament al prieteniei.


Deși în această perioadă copiii încep un proces de separare de părinți, căutând compania altor copii de aceeași vârstă, sau încep să aibă “secrete”, trebuie să știți, dragi părinți, că ei sunt încă dependenți de voi din punct de vedere psihologic. Vizitele la prieteni (cum ar fi o noapte petrecută la alt coleg) sunt benefice, deoarece le permit să vadă familii care au reguli diferite sau moduri diferite de funcționare, lărgindu-și perspectiva cu privire la felul în care se stabilesc relațiile între oameni.



Din păcate, tot acum pot întâlni umilința și frustrarea, venite uneori chiar din partea adultului care ar trebui să-i fortifice încrederea în sine: “nu poți”, “nu știi nimic”, “ești prea moale” – acest gen de expresii trebuie evitate cu orice preț. Copiii mai sensibili pot dezvolta fobii, somatizări sau anxietăți (nu mai vor să meargă la școală, nu vor să meargă la ora unui anumit profesor, îi doare stomacul dimineața, au senzație de greață etc), și aceste lucruri trebuie luate în serios. Felul în care îi ascultăm și îi susținem, le transmite încredere. Maniera în care îi încurajăm să-și exprime emoțiile și faptul că le suntem alături într-un mod deschis, prezent și autentic, îi ajută să integreze experiențele respective.


Îi putem ajuta enorm conectându-ne la ei, fiind “oglinda” copilului, așadar permițându-le să se vadă în ochii noștri. Îi ajutăm numindu-le stările, emoțiile, adică însoțind activ procesul lor de creștere, fiind acolo, prezenți și implicați, fără a proiecta așteptări nerealiste și generatoare de anxietate.


Dincolo de cărți și sfaturi, legătura autentică și intuiția sunt căile naturale, firești și sigure prin care adulții și copiii cresc frumos, atât împreună cât și individual.


21 afișare

© 2019 by Melania Stanciu

  • Facebook